Istoric

Eurocom S.A. este o societate 100% romaneasca, infiintata in anul 1991 in municipiul Galati. Inca de la inceput, activitatea societatii s-a axat pe distributia de echipamente reprografice. Din anul 1993 Eurocom deruleaza un parteneriat cu concernul olandez Océ Technologies B.V., liderul mondial in domeniul imprimarii, copierii si scanarii de formate A0, devenind distribuitor autorizat al echipamentelor Océ in Romania si Republica Moldova. In prezent suntem si unic distribuitor al sistemelor Océ A4-A3 in Bulgaria. In 2010, Canon si Océ si-au unit fortele pentru a deveni liderul global in industria de printing, de aceea clientii Eurocom pot alege dintr-una dintre cele mai variate game de produse sustinuta de service si suport de inalta calitate. Din 2011 Eurocom este partener acreditat Canon in Romania – Advanced Solutions Partner, LPF Partner Silver, Advanced Production Print Partner.

Potentialul ridicat de afaceri al municipiului Bucuresti a convins conducerea companiei sa extinda activitatea comerciala si de service a Eurocom in aceasta zona, astfel in anul 1994 a fost creat un punct de lucru.

Dezvoltarea Eurocom S.A. a cunoscut un pas important prin deschiderea in martie 1996 a unui centru de copiere in incinta Institutului de Arhitectura “Ion Mincu”. Calitatea serviciilor oferite si experienta operatorilor i-au creat reputatia de centru de copiere profesionist, pozitionandu-l in topul primilor 3 jucatori din piata. Eurocom a investit permanent in calitatea serviciilor oferite, astfel an de an centrul de copiere s-a imbogatit cu noi si foarte performante sisteme de imprimare. Ca urmare a cresterii si diversificarii activitatii centrului de copiere in septembrie 2010 acesta a fost extins ca suprafata si reamenajat, distingandu-se printr-un design modern si elegant.

Un alt moment important in evolutia Eurocom l-a reprezentat crearea retelei de dealeri, prin intermediul careia compania si-a extins prezenta la nivel national in orase precum Brasov, Ploiesti, Sibiu, Constanta si Timisoara.

Eurocom doreste sa ofere o solutie completa clientilor sai – sisteme de imprimare, software, consumabile, service si consultanta tehnica. Pornind de la aceasta premiza, in anul 2000 a fost infiintat un departament distinct pentru comercializarea de materiale de imprimare – hartie, calc, filme transparente, materiale speciale.

Ca o recunoastere a eforturilor sale de imbunatatire continua a calitatii serviciilor oferite, in anul 2002, Eurocom a obtinut certificarea sistemului calitatii in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001: 2001, inlocuit in 2009 prin ISO 9001:2008.

In luna iulie 2004 echipa de vanzari Eurocom s-a mutat intr-un nou sediu, reprezentativ, situat intr-unul dintre cele mai moderne centre de afaceri din Bucuresti – Union International Center.

Fiind o companie responsabila fata de mediul ingrijorator si preocupata de siguranta angajatilor sai, in anul 2010 Eurocom a dobandit acreditarile ISO 14001:2005 si OHSAS 18001:2008. In 2012 Eurocom a obtinut si certificarea ISO 27001:2005.

In perioada 2007- 2012 Eurocom a incheiat parteneriate cu companii de top din domeniul IT – ZyLab, Blue Cielo, Plustek, I.R.I.S., Objectif Lune, Ysoft, CSoft, OpenText si Contex – pentru a putea oferi solutii complete clientilor sai.